Trupa VUNK deschide Stagiunea Muzicala Estivala 2018

Timp de 14 ani, membrii formației – Victor, Alex, Nicu și Cornel – au activat sub numele de scenă Vank. La împlinirea a 10 ani de carieră și după o pauză de aproximativ patru ani, trupa se reinventează și devine Vunk.

În 2009, după plecarea lui Alex Belciu și a lui Victor Cenușă, i se alătură trupei Bogdan Crucianu, urmat în 2010 de Gabi Maga. Astăzi, Vunk înseamnă Cornel Ilie, Nicu Sârghea,Onel Daniel Ionut și Gabi Maga.

Primul lor single a fost ”La orice oră”, al cărui clip a marcat cu succes revenirea trupei sub un alt nume: motivul clipului a fost reprezentat de un ceas ”bolnav”, inscripționat cu numele vechi al formației, care începe să funcționeze imediat ce i se face ”transplantul de literă”. Acesta a fost urmat de ”Dau alarma”, ”Prima noapte”, ”Artificii pe tavan” și ”Lacrimi de coniac”. În februarie 2010, Vunk a lansat albumul ”Ca pe vremuri”, iar la finalul anului -campania ”Vreau o țară ca afară”, o campanie socială demarată pentru a schimba România într-o ”țară ca afară”. La mai puțin de două săptămâni de la lansarea ei, campania a fost recompensată cu ”Premiul de Excelență” la Gala 10 pentru România. Din 2010, Vunk este Ambasador Oficial al Organizaţiei Autism România.

În noiembrie 2012, la Sala Polivalentă, a avut loc cel mai mare concert al trupei de până atunci. Profitând de prezența a peste 5000 fani, Vunk și-a lansat albumul ”Nu scapă nimeni (fără emoții)”, promovat ulterior într-un turneu ce îi va fi dus pe membrii trupei în 12 orașe din țară. În 2013, Vunk a lansat clipuri noi, precum: ”Așa și”, ”Doi somnambuli”, ”Pierderea lor”, cel din urmă reprezentând o parte a Campaniei Respectului, inițiată de Avon, ce luptă împotriva violenței domestice. În octombrie, Vunk susține cel de-al doilea mare concert la Sala Polivalentă: ”#asasishow”, care va fi premiat drept ”Cel mai bun concert românesc”. În martie 2015 trupa Vunk pleacă în cel mai ambțios proiect muzical de până acum: un turneu acustic de 18 orașe intitulat „Înconjurul Lumii”. Numele face referire la una dintre piesele preferate ale membrilor trupei, dar și la credința exprimată de către aceștia, că „România este mai mult decât o țară, este o lume”.

Programul complet al Stagiunii Muzicale Estivale il gasiti aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *