Adrian Naidin concertează în Parcul Al.I. Cuza,  vineri, 7 septembrie 2018, de la ora 20,30

”Tot ce nu voi vorbi, voi pune în muzică”

Strălucitor în partiturile clasice, plin de forță și har în folclor, pe care îl explorează cu genialitate și experimentând subtilitățile jazz-ului contemporan, violoncelistul Adrian Naidin este la ora actuală unul dintre cei mai buni instrumentiști români.

Dincolo de perfecțiunea tehnicii, însă, artistul atinge coardele cu spiritul său și dă viață notelor. Adrian Naidin creează din muzică un univers de iubire și cunoaștere pe care îl oferă lumii.

 

Pân` la rai  este un proiect muzical în care violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, așături de artiști valoroși din peisajul cultural contemporan: pianistul Sorin Zlat,  singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition, contrabasistul Eugen Amarandei, care este unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României și percuționistul Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, implicat în proiecte muzicale complexe, atât în România, cât și în străinătate.

La lansarea proiectului Pân` la rai au fost prezenți regizori și tehnicieni din echipa de producție a unui film aspirant la Oscar în anul 2014, producție de suflet a americanului Shia laBeouf. Îndrăgostiți de cântecele imaginate de Adrian Naidin, producătorii le-au inclus pe coloana sonoră a filmului ”The Necessary Death of Charlie Countryman”

 

Adrian Naidin, considerat atât de presa de specialitate, cât și de public revelația ultimilor ani în lumea muzicală românească, revine în Parcul Al.I.Cuza, la foișorul de piatră de pe aleea principală,  vineri, 7 septembrie 2018, de la ora 20,30 și prezintă publicului una dintre cele mai valoroase compoziții imaginate vreodată în maiestoasa umbră a Mariei Tănase. Pân` la rai se apropie cu bucurie de temele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, redându-le viață în cele mai dinamice sunete ale jazz-ului contemporan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *