Trupa Voltaj va susține, sâmbătă, 22 septembrie, un concert în Parcul Titan

Parcul Titan va găzdui sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, evenimentul „La mulți ani, România!”, cu mesaj inspirat de Centenar și de împlinirea a 559 de ani de la atestarea documentară a Bucureștiului.

Acesta aduce împreună corurile reunite ale copiilor de la „Pepiniera de talente”, program derulat de Primăria Sectorului 3, și artiști profesioniști. Vor fi alături de tinerii artiști în devenire trupa Voltaj, Simona Strungaru Symphonics și Voltaj Academy.

Este pentru prima dată când copiii de la „Pepiniera de talente” vor păși în spațiul public în compania unor muzicieni profesioniști. Aceștia au depășit în program etapa de inițiere și au avansat la categoria muzică-trupe/soliști. Evenimentul le oferă acum ocazia unică de a lucra și socializa cu alți colegi din zone artistice diferite.
Lor li se alătură în încercarea de a promova România voci deja consacrate în domeniu și cu un mesaj puternic și credibil pentru publicul larg, atunci când este vorba de susținerea unor campanii sociale.

I-am amintit astfel pe membrii trupei Voltaj, care inițiau în 2014 campania „De la capăt”, a cărei poveste începe cu următorul mesaj: „Suntem de mulți ani implicați în proiectele pentru tineri și copii, pentru că muzica noastră a fost un liant cu cei cu spirit tânăr”. Chiar participarea trupei la Eurovision în 2015 a fost legată de această campanie. „De la capăt” este doar una dintre numeroasele campanii sociale inițiate sau la care s-au alăturat artiștii în ultimii zece ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *