Zilele Sectorului 3 – 11-12 mai 2019

Dacă în acest sfârșit de săptămână ești în București și alegi sa iți iei umbrela cu tine și să te plimbi prin Parcul Titan, chiar și pentru câteva ore, iată ce am pregătit la prima ediție a Zilelor Sectorului 3: ateliere interactive pentru copii, spectacole de teatru și de stradă, zonă de artă urbană, proiecții cinematografice, lansare de carte și o zonă cu produse alimentare.

Ateliere interactive pentru copii
La atelierul de experimente științifice, cei mici vor învăța cum să scrie cu cerneală invizibilă, cum să introducă un băț în balon fără să îl spargă, cum să care apa cu o sfoară și multe altele. Se vor combina soluții fermecate, de prin cămară adunate, astfel că cei mici vor înțelege câteva din legile fizicii, prin experimente trăznite. Atelierul este construit în așa fel încât să nu poată apărea riscuri de accidentare. Nu folosim substanțe corozive sau toxice care pot pune sănătatea în pericol.
La atelierul de creare de păpuși, intrăm în lumea magică a păpușilor! Participanții își vor crea, sub îndumarea iscusiților păpușari, păpușa preferată, pe care, desigur, o pot păstra și arăta tuturor prietenilor lor!
La atelierul de modelare de baloane, clovni simpatici îi învață pe participanți să transforme simple baloane în cele mai simpatice animale. Dacă tot vorbim despre baloane, vă arătăm și cum se realizează baloanele uriașe de săpun.
În zona dedicată face-painting-ului, nu folosim produse care pot dăuna pielii, așa că cei mici se pot transforma în doar câteva minute în personajele preferate din povești sau desene animate.
De atelierele interactive pentru copii, în intervalul orar 10.00 -13.00, se vor ocupa prietenii noștri de la Asociația Magic Puppet. Echipa Magic Puppet este formată din actori specializați în lucrul cu copiii, care realizează spectacole de teatru, teatru de păpuși, spectacole de magie și iluzii pentru spectacole de teatru. Printre aceștia, se numără Silviu Ruști, Florin Suciu și Andreas Bu

Spectacole de teatru
Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște prezintă sâmbătă, 11 mai, piesa de teatru Întâmplările celor trei purceluși. Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a fost înființat în anul 2002 și prezintă spectacole special gândite pentru micii spectatori., dar și pentru tineri și adulți. Teatrul a devenit destul de repede cunoscut, atât datorită echipei sale de artiști, cât și repertoriului bogat, alcătuit din texte clasice, dar și din titluri noi. Teatrul a participat la numeroase festivaluri, din care amintim Festivalul Național de Teatru de la București, Festivalul Internațional de Teatru Medieval din Sibiu, Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea sau Festivalul Shakespeare de la Craiova. Pe plan internațional, a fost invitat în festivaluri în Franța, Scoția, Germania, Polonia, Macedonia, Armenia, Rusia, Egipt și Turcia.
Distribuția spectacolului de sâmbătă este următoarea: Ștefan Ștefănescu, Mihai Bălăceanu, Cristina Dumitra și Cristian Olaru. Regizorul tehnic este Mihai Bălăceanu, asistent regie Isabelle Rugeot. Muzica spectacolului îi aparține lui Dan Bălan, iar scenografia Clarei Oltea Dărângă – Râșnoveanu. De sunet și lumini se ocupă Andrei Enache.
Pe 12 mai, în jurul prânzului, Geo Dinescu și Marin Fagu, prezintă Povești cu zâne, un spectacol pentru toate vârstele, cu un puternic impact emoțional. Spectacolul prezintă povestea unui tată și a fiicei sale, care ajung să facă gesturi nesăbuite din prea multă iubire. Este un spectacol muzical, în doi actori, cu păpuși compuse cu corpul actorilor, care ajung, la rândul lor să mânuiască alte păpuși.

Spectacole interactive și manifestări urbane
Mini – Omul de Știință – spectacol de magie interactiv
Cine e în joben? – spectacol de magie și ventrilocie
Storytelling interactiv – povestim și construim împreună propriul final
Jonglerii executate de circari costumați
Animatori pe picioroange

Spectacole cu foc
Parade de personaje : Pop Art, Little Garden, The Horse
Acrobații la înălțime: The Madamme, The Cube, The Mirror
Toate spectacolele tip paradă și acrobațiile la înălțime sunt realizate de artiști din Serbia și Spania. Kreativni Pogon din Serbia vor avea 5 spectacole diferite în fiecare zi de eveniment, iar compania Pablo Mendez din Spania va avea, de asemenea, câte 5 intervenții diferite în fiecare zi de eveniment.
Costume, machiaje spectaculoase, acrobații la înălțime aproape ireale și spectacole cu focuri sunt ingredientele principalele ale serilor de 11 și 12 mai, la Zilele Sectorului 3.
Bălașa Percussion deschide evenimentul, cu un show interactiv de percuție, la ora 10.00. Explorând sunete și texturi în diferite genuri muzicale, Gabi Bălașa, coordonatorul grupului de percuție, este unul dintre cei mai activi percuționiști de pe scena muzicală românească. În timpul celor 15 ani de activitate, Gabi Bălașa a colaborat cu mulți artiști locali și internaționali și a avut concerte în Franța, Anglia, Germania, Ungaria, Portugalia, Luxemburg, China și India.

Zona de artă urbană
Două ore de demonstrații urbane: skateri, trotineteri, rolleri și un panou de 10mp pe care artiștii grafferi vor desena, împreună cu participanții la eveniment. Artiștii fac parte din KRACK și au o experiență îndelungată în acest tip de spectacol. Și această zonă are caracter interactiv: săriturile pe rampe vor fi dublate de un mic curs pentru începători.

Proiecții cinematografice
Pe Insula Artelor, proiectăm Moromeții, partea I, pe 11 mai și partea a II-a, pe 12 mai.
Pe 11 mai, înainte de proiecția filmului, ne întâlnim cu regizorul Stere Gulea, care ne va povesti despre proiecția filmului Moromeții I, la cinema Gloria, primul cinematograf cu ecran panoramic din România. Filmele vor putea fi vizionate pe un ecran de 120mp și vor fi redate cu ajutorul singurului proiector digital mobil din România, de 18.300 de lumeni. Și sunetul este identic celui dintr-un cinema modern, astfel încât vizionarea filmelor în aer liber va fi o experiență de neuitat. Vor fi amenajate 200 de locuri pe scaune, și, dacă este nevoie, punem la dispoziție și 200 de pături.

Lansare de carte
300 de exemplare ale lucrării ”De la Raionul Tudor Vladimirescu la Sectorul 3 al Municipiului București” vor fi distribuite gratuit, sâmbătă, 11 mai. La lansare vor participa și autorii, Rodica Petre și Gheorghe Petre, locuitori ai Sectorului 3.
Domnul Gheorghe Petre, în vârstă de 94 ani, ne va povesti propriile experiențe, în calitatea sa de membru al aparatului administrativ al Raionului Tudor Vladimirescu.
Cartea este, dincolo de datele cu caracter istoric, un periplu emoționant prin dezvoltarea Sectorului 3, pe o perioadă de aproximativ 50 de ani, dezvoltare la care autorul principal a fost martor și conține și o serie de fotografii din arhiva autorilor, mărturii vii ale transformării Sectorului 3 peste timp.

Zona de food
Pentru pofticioși, dar și pentru aceia care aleg să stea mai multe ore în Parcul Titan, amenajăm o zonă cu comercializare de produse alimentare: cartofi prăjiți, cafea, hot-dog,clătite, înghețată artizanală, tortilla și băuturi răcoritoare. Produsele sunt disponibile pe întreaga durată a evenimentului. Pentru a vă putea bucura în liniște papilele gustative, amenajăm o zonă dedicată consumului și relaxării.
Vă așteptăm cu drag, alături de noi, în ambele zile de eveniment.
Intrarea este liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *