Cinema în aer liber – Insula Artelor, Parcul Titan

Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 20 august-15 septembrie, cea de-a VII-a ediție a evenimentului „Cinema în aer liber”. Cinema în aer liber vine anul acesta cu o selecție de 20 de filme, dintre care  10 filme noi în selecția oficială, apreciate la nivel global de către public și criticii de film.

10 dintre pelicule sunt nominalizate și premiate anul acesta la Oscar,  Globurile de Aur, Festivalul de Film de la Cannes, Premiile Oscar și Goya. În retrospectiva filmelor vechi, pe care publicul nu le-a urmărit pe marile ecrane, în anul 2019 sunt propuse spre a fi vizionate de bucureșteni, proiecțiile unor pelicule realizate de mari regizori italieni.

Vă prezentăm, pe scurt, filmele care vor fi proiectate în această ediție:

 

FAVORITA (Irlanda, UK, SUA, 2018)

Sinopsis: Începutul secolului al XVIII-lea. Anglia este în război cu francezii. Cu toate acestea, cursele cu rațe și degustarea de ananas sunt activități care prosperă. Fragila regină Anne (Olivia Colman) ocupă tronul, iar prietena ei, Lady Sarah (Rachel Weisz), guvernează țara în locul ei, în timp ce are grijă de sănătatea și de caracterul schimbător al Annei. Atunci când Abigail (Emma Stone) sosește la palat în postura de servitoare, farmecul ei o cucerește pe Sarah, care o ia sub aripa ei. Astfel, Abigail întrevede o șansă de a se întoarce la rădăcinile ei aristocratice. În timp ce problemele politice devin destul de consumatoare pentru Sarah, Abigail descoperă oportunitatea de a deveni însoțitoarea reginei. Prietenia lor înfloritoare îi oferă șansa să-și îndeplinească ambițiile și nu va lăsa nicio femeie, bărbat, politică sau iepure să îi stea în cale.Detalii: 101 minute, AG, Comedie, film pentru întreaga familie
Detalii: 119 minute, AP 12, comedie istorică
Premii: Premiera mondială în competiție la Sundance, Premiul Publicului la Festivalul Fantasia și la Festivalul Internațional de Film de la Edinburgh, Cel mai bun film internațional la Galway Film Fleadh și Cel mai bun film la festivalurile din Boston, Seattle și San Francisco.

 

TOATĂ LUMEA ȘTIE (Spania, Franța, 2018 )

Sinopsis: „Toata lumea știe” îi are în rolurile principale pe Penélope Cruz (Laura), Javier Bardem (Paco) și Ricardo Darín (Alejandro) și spune povestea Laurei, care călătorește împreună cu copiii săi din Buenos Aires către satul natal din Spania, situat pe domeniul unei podgorii spaniole, pentru a fi alături de sora sa la nunta acesteia. Evenimente neașteptate transformă, însă, această revedere într-o criză care scoate la suprafață un trecut al familiei despre care nimeni nu vorbește.
Detalii: 132 minute, AP 12, dramă
Premii: În competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes în 2018, 8 nominalizări la Premiile Goya

 

RĂZBOIUL RECE (Polonia, Franța, UK, 2018)

Sinopsis: În timpul Războiului Rece, undeva între Polonia stalinistă, ruinată de cel de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică imposibilă. Îi desparte totul: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale sorții. Cu toate acestea, sunt în mod fatal condamnați să fie împreună. Cold War, în regia lui Paweł Pawlikowski, este o poveste de dragoste improbabilă și totuși neobișnuit de puternică, între Polonia, Berlin, Iugoslavia și Paris, de o parte și de alta a Cortinei de Fier.
Detalii: 88 minute, AP 12, dramă romantică
Premii: 3 nominalizări la Premiile Oscar, Premiul pentru Cel mai bun regizor la Cannes 2018, Premiul pentru Cel mai bun film și alte 4 premii ale Academiei Europene de Film.

 

DOVLATOV (Rusia, Polonia, Serbia, 2018)

Sinopsis: Filmul „Dovlatov” urmărește șase zile din viața renumitului scriitor înzestrat cu un simț al umorului ușor satiric, Sergei Dovlatov, a cărui viziune depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodsky, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlalți colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care vor scăpa ulterior odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit.
Detalii: 126 minute, AP 12, dramă biografică
Premii: Câștigător al Ursului de Argint la Berlinale 2018

 

HOTEL MUMBAI (Australia, 2018)

Sinopsis: Un grup de pakistanezi foarte bine înarmați ia cu asalt hotelul Taj Mahal din Mumbai, India. Timp de 68 de ore, sute de oameni sunt luați ostatici în timp cefocurile de armă își continuă asaltul, generând izbucnirea unui incendiu. După risipirea fumului se constată că mai mult de 160 de persoane au murit ca urmare a atacurilor devastatoare și mult mai multe sunt grav rănite. Dând dovadă de compasiune, rezistență și curaj în lupta lor comună pentru supraviețuire, membrii personalului și oaspeții hotelului își unesc eforturile fără să mai țină cont de rasă, culoare și religie, împiedicând astfel pierderea și mai multor vieți umane. Un film bazat pe evenimente adevărate
Detalii: 123 minute, N 15, dramă istorică
Premii: Premiul Publicului la Festivalul de Film Adelaide

 

PĂSĂRI CĂLĂTOARE (Columbia, Danemarca, 2018)

Sinopsis: Nordul Columbiei, anii ’70, o societate condusă de tradiții și construită în jurul familiei. Rapayet și familia sa sunt printre primii stăpâni ai traficului de marijuana. Atrași de bani si de putere, își abandonează ritualurile și credințele, închinându-se unor noi zei: lăcomia și crima. Se nasc primele carteluri de droguri, iar societatea este condusă după alte reguli.
Detalii: 119 minute, N 15, dramă
Premii: Premiul pentru Cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cairo, Premiul Publicului la Los Cabos și Luxemburg IFF

 

EDMOND (Franța, Belgia, 2018)

Sinopsis: Decembrie 1897, Paris. Edmond Rostand nu a împlinit încă treizeci de ani, dar are deja doi copii și o mulţime de griji. Nu a mai scris nimic de doi ani. Disperat, îi propune marelui actor Constant Coquelin o nouă piesă, o comedie eroică, în versuri, pentru stagiunea de sărbători. Edmond începe să scrie această piesă de la care nimeni nu așteaptă mare lucru. Astfel se naște Cyrano de Bergerac.
Detalii: 110 minute, AP 12, comedie istorică

 

CAPERNAUM (Liban, SUA, 2018)

Sinopsis: Filmat în haoticele cartiere din Liban, Capernaun prezintă povestea inspirațională a unui băiețel libanez care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Protagonistul debutant Zain Al Rafeea, un refugiat sirian fără vreun fel de experiență actoricească, joacă rolul acestui băiat libanez (Zain) care fuge de părinții săi neglijenți, ajungând să-și poarte singur de grijă, până când găsește adăpost în șubreda casă a lui Rahil (Yordanos Shiferaw), o refugiată etiopiană, și a bebelușului ei, Yonas (Boluwatife Treasure Bankole). Zain își va da părinţii în judecată pentru „delictul” de a-l fi adus pe lume. Zain Al Rafeea, star-ul de 12 ani din Capharnaüm, a lucrat drept curier în Beirut până în 2017 – când a învățat să-și scrie numele…
Detalii: 121 minute, AP 12, dramă
Premii: Nominalizat la Oscar, Globul de aur și BAFTA pentru Cel mai bun film străin, câștigător al Premiului Juriului și al Premiului Juriului Ecumenic la Cannes 2018

 

 

PARKING (România, Spania, 2019)

Sinopsis: Filmul are la bază cunoscutul roman cu același nume al scriitorului Marin Mălaicu-Hondrari, publicat în 2010, și îl are în rolul principal pe Mihai Smarandache(De ce eu?, Hacker). Din distribuție fac parte actori spanioli de talie internațională precum Belén Cuesta, Ariadna Gil, Luis Bermejo, Eric Frances dar și actori români: Carmen Florescu, Cristi Iacob, Ioan Coman, Emilian Oprea, Paul Cimpoieru. Filmul spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002. Ajuns în Cordoba, se angajează paznic de noapte într-un parc auto iar existența lui pendulează între imposibila poveste de dragoste cu o cântăreață spaniolă și dorul de casă, de familie. Călătoria lui în căutarea marii iubiri se va transforma într-o poveste surprinzătoare, sensibilă și plină de provocări
Detalii: 110 minute, AP 12, Dramă

 

DUMBO (SUA, 2019)

null

Sinopsis: Un remake al filmului animat cu același nume din 1941 și bazat pe celebra carte a scriitorilor Helen Aberson și Harold Pearl, filmul urmărește aventurile extraordinare ale lui Dumbo, un elefant neobișnuit. Holt Farrier, un veteran de război și fost star al circului, își găsește viața întoarsă cu susul în jos atunci când se întoarce din război. Proprietarul circului, Max Medici, îl invită pe Holt și pe copiii săi, Milly și Joe, să aibă grijă de un elefant nou-născut ale cărui urechi supradimensionate îl fac obiectul ridiculizării într-un circ deja zbuciumat. Dar când ei descoperă că Dumbo poate zbura, circul are parte de o revenire incredibilă, atrăgând persuasivul antreprenor V.A. Vandevere, care recrutează elefantul special pentru cel mai nou spectacol de divertisment, „Dreamland”. Dumbo atinge noi culmi alături de fermecătoarea și spectaculoasa artistă, Colette Marchant, până când Holt află că sub poleiala sa strălucitoare, „Dreamland” este plin de secrete întunecate.
Detalii: Familie, fantastic

 

RETROSPECTIVĂ – MARI REGIZORI ITALIENI

 

LA DOLCE VITA (Italia, 1960) Regie: FEDERICO FELLINI

Sinopsis: Itinerarul unui ziarist care practică o gazetărie-pistol prin diverse cercuri ale societății italiene, trăind frenetic, fără răgaz pentru reculegere. Între un minut de dragoste și altul de deznădejde, vânează o vedetă americană și explorează un miracol, distras uneori de „măruntele sale probleme personale”
Detalii: 167 minute, N 15, dramă
Premii: Un premiu și 3 nominalizări la Oscar, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 1960

 

 (Italia, Franța, 1963)  Regie: FEDERICO FELLINI

Sinopsis: „Realitate, amintiri, fantasme și creație cinematografică la răscruce de drumuri. Un film fabulos, vârtej de imagini de neuitat în care se oglindesc emoțiile cele mai variate.” – Dictionnaire des films (Larousse) – 1995.
”Filmul este povestea poetică a imposibilității reale resimțite de un spirit contemporan de se agăța de consolările ce le poate oferi o certitudine unitară, tocmai în desfășurarea acestei dezordini își caută el salvarea. ” – Brunello Rondi – 1965.
Detalii: 145 minute, AP 12, dramă, fantastic
Premii: Câștigător a două premii Oscar – pentru Cel mai bun film străin și pentru Cele mai bune costume (alb-negru), nominalizat la premiul BAFTA pentru Cel mai bun film

 

VISĂTORII (Italia, 2003) Regie: BERNARDO BERTOLUCCI

Sinopsis: Lăsați de capul lor la Paris, în timp ce părinții sunt plecați în vacanță, Isabelle (Eva Green) și fratele său Theo (Louis Garrel) își invită un coleg, pe Matthew (Michael Pitt), să stea cu ei. Își fac propriile reguli, pe măsură ce-și experimentează reciproc emoțiile și sexualitatea, jucând o serie de farse din ce în ce mai elaborate.  Având drept fundal tulburenta situație politică din Franța anilor `70, când vocea tineretului se face auzită în întreaga Europă, THE DREAMERS este o poveste despre descoperirea de sine, iar cei trei studenți își testează limitele pentru a vedea cât de departe sunt dispuși să meargă.
Detalii: 115 minute, N 14, dramă
Premii: Nominalizat la European Film Awards pentru Cel mai bun regizor și Cea mai bună actriță, nominalizat la Globurile de Aur pentru Cel mai bun regizor

 

THE SHELTERING SKY/ CEAI ÎN SAHARA (UK, 1990) Regie: BERNARDO BERTOLUCCI

Sinopsis: Un cuplu de artiști plastici americani, Port si Kit Moresby (interpretați de John Malkovich și Debra Winger), pornește într-o călătorie prin Africa, în speranța că astfel vor reuși să dea un nou sens căsniciei lor. Din păcate, această aventură nu face decât să le adâncească deznădejdea. Filmul este bazat pe romanul omonim al lui Paul Bowles
Detalii: 138 minute, N 15, dramă
Premii: Globul de Aur pentru Cea mai bună coloană sonoră, nominalizat la Globul de Aur pentru Cel mai bun regizor, Premiul BAFTA pentru Cea mai bună imagine.

 

BLOW-UP (UK, 1966) Regie: MICHELANGELO ANTONIONI

Sinopsis: Thomas este un fotograf londonez extrem de talentat, dar fără vreun scop în viață. El fotografiază scene violente și dureroase, fără a se implica în vreun fel. Când, întâmplător, fotografiază un cuplu în parc, el se trezește martorul involuntar (ulterior, în întunericul camerei sale de developat) al unui mister care pare să se încăpățâneze să-l implice și pe eL. Blow-up este o tehnică fotografică în urma căreia, înaintea erei digitale, prin măriri succesive ale materialului fotografic, puteau fi scoase în evidență detalii, altfel nebănuite, ale unei fotografii aparent inocente! Tocmai prin această tehnică, devine și eroul filmului martorul ocular al unei crime.
Detalii: 111 minute, dramă, mister
Premii: Câștigător al Palme d’Or la Cannes în 1967, nominalizat la 2 premii Oscar și o nominalizare la Globurile de Aur

 

CINEMA PARADISO (Italia, 1988) Regie: GIUSEPPE TORNATORE

Sinopsis: Acțiunea peliculei este plasată la Roma, în Italia anilor ’80, când Salvatore Di Vita, un celebru regizor italian ajunge acasă și prietena lui îi spune că mama acestuia a sunat și a informat-o că un anume Alfredo a murit. Acela este momentul în care se declanșează flashback-urile lui Salvatore. Restul filmului curge printr-o serie de flashback-uri a căror acțiune se desfășoară imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în satul natal al lui Salvatore. Toto este un copil inteligent, rămas fără tată în urma războiului și îngrijit de mama lui. Descoperă pasiunea pentru filme și are ocazia să-șsi petreacă majoritatea timpului la cinematograful local, Cinema Paradiso, unde dezvoltă o relație apropiată cu proiecționistul Alfredo. Flashback-urile lui Salvatore ne oferă privilegiul de a observa dezvoltarea prieteniei cu Alfredo, dar și trecerea micului Toto de la copilărie la maturitate.
Detalii: 155 minute, dramă romantică
Premii: Câștigător al Premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin în 1990, 3 premii BAFTA – pentru Cel mai bun film străin, Cel mai bun scenariu original și Cea mai bună muzică originală

 

MALENA (SUA, 2000) Regie: GIUSEPPE TORNATORE

Sinopsis: Filmul spune povestea dulce-amară a Malenei, tânăra și frumoasa văduvă care inspiră independența, curajul și hotărârea unui băiat de a-și urma visul în pofida haosului și intoleranței războiului. Malena este o fabulă emoționantă despre puterea imaginației și pericolele maturizării. Tornatore vorbește despre adolescență – despre frumusețe, senzualitate, răzbunare, nebunia războiului și dorința de romantism care deschid ochii unui copil către înțelegerea dragostei și responsabilității.
Detalii: 92 minute, N 14, dramă
Premii: 2 nominalizări la Premiile Oscar, 2 nominalizări la Globurile de Aur, În competiție la Berlinale în 2001, nominalizat la EFA pentru Cea mai bună actriță

 

HOȚII DE BICICLETE (Italia, 1948) Regie: VITTORIO DI SICA

Sinopsis: „Un muncitor nu are nici un ban. I se oferă o slujbă: să lipească afișe. Îi trebuie o bicicleta. Nevasta lui își vinde perdelele. El cumpără bicicleta, dar i se fură. Suntem în fața unei scriituri vizuale, a unui aparat de filmat care înregistrează un mecanism sufletesc comparabil celui întâlnit la Gogol, când acesta construiește o întreagă dramă în jurul unei anecdote neînsemnate.” – Jean Cocteau – 1949
Detalii: 93 minute, AG, dramă
Premii: Nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun scenariu, câștigător al Globului de Aur pentru Cel mai bun film străin și al premiului BAFTA pentru Cel mai bun film

 

VIAȚA E FRUMOASĂ (Italia, 1997) Regie: ROBERTO BENIGNI

Sinopsis: Filmul este o fabula in stil chaplinian despre puterea imaginatiei de a se impotrivi crudelor realitati din Europa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In centrul povestii se afla Guido (Roberto Benigni) – un personaj incantator, caracterizat printr-o inocenta copilareasca si nutrind un mare vis: acela de a deschide o librarie proprie. Este anul 1939. Guido a venit in Arezzo, un orasel din Toscana, impreuna cu prietenul sau, poetul Feruccio (Sergio Bustric), ignorand antisemitismul manifestat cu din ce in ce mai multa violenta de catre guvernul fascist.
Detalii: 116 minute, AP 12, comedie, dramă
Premii: Câștigător a 3 premii Oscar pentru Cel mai bun film străin, Cea mai bună coloană sonoră și Cel mai bun actor într-un rol principal, Marele premiu al Juriului la Cannes, în 1998

 

MEDITERRANEO (Italia, 1991) Regie: GABRIELE SALVATORES

Sinopsis: Al Doilea Razboi Mondial. Un vas italian lasa pe o mica insula din Grecia un grup de soldati insarcinati cu misiunea de a depista orice nava inamica si de a apara insula, in caz de nevoie. Satucul de pe insula pare abandonat si nici un inamic nu-si face aparitia la orizont, asa ca soldatiii incep sa se relaxeze. In fapt, insula nu este parasita, iar cand localnicii isi dau seama ca italienii sunt inofensivi, ies din ascunzatorile din munti si isi continua viata pasnica. Curand, soldatii descopera ca desi au fost lasati in urma intr-un loc uitat de lume, viata pe insula nu este atat de rea pe cat si-au imaginat la inceput.
Detalii: 96 minute, N 14, comedie
Premii: Premiul Oscar pentru Cel mai bun film străin în 1992, Premiul Publicul la Palm Spring IFF, Premul David di Donatello pentru Cel mai bun film

 

Evenimentul își propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor sau în multiplexuri și, prin selecția prezentată, urmărește să atragă publicul larg către filmele de autor. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene.

„Cinema în aer liber” este membru al rețelei „Europa Cinemas” și are ca parteneri media: Radio Guerrilla, Music Channel, Radio București FM, Agerpres, Cațavencii, Eva.ro, acasa.ro, Catchy, Blog de Cinema, Movie News, filme-carti.ro.

Accesul la proiecțiile cinemtografice este liber.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *